duminică, 16 septembrie 2018

Mini tarte delicioase pentru bebelusi

Mini tarte

Dupa cum poate stiti din postari anterioare, bebe Vincent mananca blenduit, pasat cu furculita, dar si bucati de mancare inca de la inceputul diversificarii, astfel ca nu face nazuri la mancare indiferent de textura ei. Azi am vrut sa ii gatesc ceva mai special, asa ca i-am facut niste mini tarte care l-au incantat foarte mult. 

Am pus in blender un ou, o felie ardei, 2 copacei mici de brocoli, un copacel de conopida, o jumatate felie cartof dulce, o lingura mare de branza facuta in casa, o jumatate lingura fulgi de quinoa, condiment italian si cateva picaturi ulei de masline. Legumele au fost pregatite inainte la abur. Am turnat compozitia in forme ptr briose, dar doar 25-30% din fiecare forma si am dat la cuptor la 180 de grade pana s-au facut aurii deasupra. Au iesit 5 bucati, foarte moi si pufoase, una am testat-o eu inainte de a-i da lui bebe Vincent, iar pe celelalte 4 le-a mancat el. 



PS. Daca doreste cineva, poate face si varianta pentru adulti a mini tartelor, cu orice combinatie de legume, cascaval si bineinteles, sare. Spor la gatit! Cand vine vorba de gatitul pentru bebe Vincent, ador sa ii fac mancarici gustoase si sanatoase specifice varstei lui.

miercuri, 5 septembrie 2018

Budinca de quinoa cu banana si scortisoara


Quinoa-un nou aliment minune. Auzisem despre quinoa de foarte mult timp, insa nu am incercat-o niciodata. Acum sunt deschisa la tot felul de noi alimente sanatoase pentru bebe Vincent, asa ca am inceput sa citesc si despre renumita quinoa. Nu mi-a trebuit mult si am si adaugat-o pe lista de cumparaturi. De ce? Pentru ca nu contine gluten,  este foarte bogata in proteine, magneziu, fibre, fier si bineinteles, este si foarte usor de gatit. Asa ca am introdus-o lui Vincent intr-o reteta foarte usoara si gustoasa, si de ce sa mint, o reteta pe care si eu am iubit-o.


Am folosit 5-6 linguri fulgi de quinoa, lapte de capra in jur de o cana jumatate-doua cani, 3 banane mici si scortisoara. Am pus laptele la foc si cand a dat in clocot am luat de pe foc, am adaugat fulgii de quinoa si am mai pus pe foc cam un minut, apoi am oprit focul, am acoperit oala si am lasat in jur de 10 minute ca fulgii de quinoa sa se hidrateze si sa absoarba tot laptele. Intre timp am pasat bananele cu furculita, le-am adaugat scortisoara, apoi le-am pus peste quinoa si...cam atat, simplu nu? A iesit o budinca pufoasa pe care Vincent a adorat-o si a mancat-o cu o super placere.


marți, 4 septembrie 2018

Budinca de amaranth cu afine


Am stat cu google in fata ultimele 2 zile citind despre cereale, pseudo cereale si alte minunatii si am dat si peste un aliment minune, numit AMARANTH. 

Amaranth-ul este un aliment similar cerealelor, insa cu mult peste valorile nutritive ale celorlalte cereale. In primul rand nu contine gluten si este bogat in antioxidanti, fibre, fier si calciu, iar in al doilea rand este usor de gatit, el fiind fiert ca orice alta cereala cum ar fi orezul sau malaiul. 

Am decis asadar sa il introduc in alimentatia lui bebe Vincent facandu-i budinca de amaranth cu afine. 

Am folosit 4 lingurite de amaranth pe care le-am lasat la hidratat intr-un castronel cu apa peste noapte, iar a doua zi dimineata l-am fiert intr-o cana cu lapte de capra vreo 20-25 minute pana a absorbit tot laptele (la final arata ca icrele de peste). Afinele le-am blenduit si le-am adaugat in budinca de amaranth. Rezultatul? O budinca de amaranth cu afine foarte sanatoasa care pe bebe l-a incantat.




(Am ales laptele de capra pentru ca este mai usor digerabil decat laptele de vaca, mai bogat in calciu, ajuta sistemul imunitar si previne anemia si demineralizarea osoasa.)

luni, 27 august 2018

Am inceput diversificarea

Bineinteles, am primit o gramada de intrebari despre cand o sa scriu cum am facut si cum a decurs totul. Am inceput la 5 luni si 3 saptamani, dar, un mare dar, am inceput pentru ca Vincent:
•coordona super bine miscarea mana-gura, 
•isi sustinea capul foarte bine
•statea la momentul ala in fundulet nesustinut in jur de un minut lejer.

Daca bebelusii vostri nu fac toate cele 3 lucruri, mai amanati diversificarea cu 1-2 saptamani sau chiar mai mult, au toata viata inainte sa manance solide. 


Pentru ca nu avem istoric cu alergii in familie, nu am tinut cont de regula de 3 zile, insa am tinut cont de ordinea in care i-am dat alimente, anume am inceput cu legumele si i-am dat in asa fel incat sa nu ii incarc stomacelul cu legume constipatoare si prea bogate in fibre 2 zile la rand.

O masa la noi dureaza maxim 10 minute, il las sa mestece bine si ii dau in gurita doar cand deschide singur gurita. Ce imi place este ca e un mancacios, e super bucuros cand incep sa ii dau sa manance, e entuziasmat si casca gura la lingurita mereu. Ce am observat este ca nu ii place in scaunul de mancat, dupa 2-3 minute e agitat. Daca il iau in poala si ii dau sa manance, ar manca si un elefant. Insist cu mancatul in scaun insa. 

Ma declar super multumita de cum decurge totul pana acum. Ce am uitat sa precizez, inainte sa ii dau mancarica il alaptez mereu, cam cu 30 minute inainte, iar dupa mancarica ii dau cana cu apa, bea singur vreo 2-3 guri, apoi il alaptez la 15-30 minute iar, sau chiar imediat, depinde si cat mananca. Si notez cand face treaba mare, ziua si ora ca sa vad daca il constipa vreun aliment. Pana acum nu s-a constipat absolut deloc, desi am introdus destul de multe alimente. Tot ce am cumparat pana acum a fost organic. 

Dupa 2 saptamani de cand am inceput am fost la moasa iar si mi-a zis sa incep sa ii dau orice, doar sa am grija la alimentele alergenice si bineinteles fara sare, zahar sau miere. Asa ca i-am facut ziua aia supa de pui cu legume, apoi am inceput sa introduc cate un fruct dimineata ca mic dejun. In functie de ce ii gatesc, pregatesc mancarica la abur, fiarta, la cuptor sau cruda. 

Nu ii pun mancarica in blender, ci i-o pasez cu furculita. De ce? Ptr ca fiind pasta fina la blender, bebelusii nu invata sa manevreze mancarea in gura, ci inghit direct. Facuta cu furculita, textura este diferita. In cazul in care i-am gatit vreo leguma cu textura ațoasă, da, am pus leguma/legumele in sita de faina si am frecat cu lingura pana a trecut doar pasta in partea cealalta si ațele au ramas in sita, sau le-am pus in blenderul in care fac milk shake-uri.

 O sa revin cu update-uri si o sa pun si schema noastra de diversificare, poate va inspira. Cum la fiecare 2 saptamani mergem la cantarit, mereu cand mergem intreb moasele si HV-ul despre ce nelamuriri am. Le-am aratat schema de diversificare pentru ca am si varianta in engleza si au zis ca e foarte bine, pentru mine raspunsul lor este cel mai important. Va doresc o zi frumoasa si spor la gatit pentru pici. Daca aveti intrebari, raspund cu cea mai mare placere! 


miercuri, 22 august 2018

Zborul cu avionul

Prima calatorie a lui Vincent cu avionul

Sa fiu sincera, mi-era teama, foarte teama de primul zbor al lui Vincent. Vazusem in trecut bebelusi si copii care plangeau pana se albastreau si auzisem si citisem tot felul de chestii neplacute cum ar fi urechile infundate la bebelusi si durerile de cap. 

Zborul nostru a fost pe la 8 seara. Bebe a fost un vesel ca de obicei, de cand am plecat de acasa pana am urcat in avion. Am urcat in avion, toata lumea se impingea, toti urlau, unii injurau si tipau la altii sa elibereze culoarul ca sa poata trece ei. Si aici e chinul, Vincent a inceput sa planga. Deja imi treceau prin minte zeci de ganduri gen daca o sa planga tot zborul, daca il doare sau il deranjeaza ceva. Nu voia nici san... cum doar ce urcasem in avion, nici gand sa decoleze inca si el plangea...apoi s-a oprit. Cred ca tot plansul lui a durat maxim un minut. El e obisnuit cu zgomotul, dar zau ca era o asa harababura incat cred ca asta l-a speriat. Dupa ce s-a calmat, zambete si rasete, nu mai putea de drag. A decolat avionul, nu l-am alaptat la decolare pentru ca nu a vrut, nici nu a plans deloc. Apoi a adormit si a dormit cam o ora. S-a trezit, a țițilit un pic, a mai ras vreo 10 minute, iar a adormit si a tot dormit pana a aterizat avionul si el nici nu a simtit. Am coborat cu el din avion adormit, dupa ce au coborat absolut toti ceilalti pasageri care din nou urlau si se impingeau de parca nu tot acolo ajungeau, afara ploua, el fara nici un stres dormea. Am trecut de bagaje, de ofiterii vamali, am preluat masina inchiriata, Vincent al meu dormea. Abia cand am ajuns acasa am rasuflat usurata ca experienta chiar a fost ok fata de asteptarile noastre, excluzand minutul de plans al lui Vincent, daca o fi fost un minut, ca a parut o vesnicie...

Al doilea zbor, dimineata la ora 5. Vincent de data asta a dormit de acasa pana la aeroport. Acolo s-a trezit si bineinteles, eu iar speriata sa nu patim la fel. Am urcat in avion, Vincent un vesel, se uita la oameni, chicotea, radea... a decolat avionul, Vincent vesel, nici un stres. Apoi a țițilit si a adormit si a dormit Vincent al meu pana am aterizat si l-a aplaudat lumea si pe el ca ce copil cuminte este cand ceilalti copii din avion au plans si tipat tot zborul. Asta da experienta! S-a trezit cand ne-au verificat pasapoartele si apoi a adormit iar dupa ce am luat bagajele. Si a dormit pana am ajuns acasa. 

Vincent a avut 3 luni si jumatate cand a zburat prima oara cu avionul, zbor de 3 ore. Cat a dormit l-am pus pe masuta de mancat din fata scaunului, pe changing mat peste care am pus o paturica si a dormit ca un ingeras. 


Voi ce experiente ati avut?