Ce m-a invatat 2019 si cum intampin noua decada

2019 a fost anul in care s-a schimbat totul. In ianuarie ne-am mutat in Statele Unite ale Americii, sau cum zic eu, la capatul lumii. Cel putin asa se simte, mai ales cand ma gandesc sa-i vizitez pe cei de acasa, care sunt peste ocean si la departare de un zbor extrem de lung. Ne-am mutat cu socrii, oameni de nota 10, cum rar gasesti. Sotul s-a angajat imediat, mai exact, in 4 zile de cand am aterizat. Eu, acasa cu bebe Vincent.

Curand am vrut sa fac si eu ceva, chiar de acasa, asa ca am achizitionat o masina de cusut si brodat si am inceput sa fac paturici personalizate pentru copii, prosopele, babetici, cam tot ce se poate coase si broda. Imi place foarte mult si ma relaxeaza, asa ca imediat cum prind ocazia, fug sa mestreluiesc ceva la masina de cusut. Inca invat, cu fiecare proiect nou capat experienta si incerc sa ma perfectionez pe cat posibil.

A fost un an care a trecut extrem de repede, inca nu imi vine sa cred ca am trecut in 2020 si a inceput o noua decada. Am reusit sa mergem si in vacanta, 2 vacante de fapt in afara statului si multe experiente si vizite in Pennsylvania. Acum, 2019 a luat sfarsit.

Am crescut din punct de vedere psihic, m-am dezvoltat profesional, am invatat sa fiu mai rabdatoare, am inteles ca trebuie sa lucrezi pentru lucrurile bune, am invatat ca totul ia timp si nu pica nimic din cer fara munca, am invatat ca a fi mama nu devine o meserie mai usoara cu trecerea timpului, am invatat sa apreciez mai mult persoanele de langa mine si ca trebuie, chiar si prin gesturi mici, sa nu uitam sa aratam celor de langa noi cat de importanti sunt. Da, sunt o norocoasa.

Am sarbatorit Ziua Recunostintei pentru prima oara si a fost o experienta frumoasa, m-a facut sa ma gandesc cu adevarat pentru ce sunt recunoscatoare. Astfel ca, in primul rand multumesc Domnului pentru Nick, sotul meu, cel care ma apreciaza, care ma sustine si nu uita sa imi spuna ca ma iubeste, ca are incredere in mine, ca este mereu langa mine. Cu mana pe inima spun ca el este cel mai bun lucru care mi se putea intampla in viata asta. Si ii sunt recunoscatoare lui pentru Vincent. VINCENT e perfectul meu mic, cel care m-a facut sa vad lumea altfel, cel care m-a sensibilizat la maxim, dar si cel pentru care ma transform intr-o leoaica atunci cand e cazul. Ii multumesc Domnului pentru Vincent, este un copil care creste frumos si fara multe batai de cap, cuminte, mancacios si cu imunitate de oțel. As putea enumera un milion de motive pentru care imi iubesc copilul, dar cine e mama, stie deja ca e greu sa ne oprim din lauda cand e vorba de copiii nostri. O sa ma opresc insa aici. Multumesc pentru familia mea de suflet, ramasa in Europa, dar cu care, datorita tehnologiei, vorbesc des si ii pot vedea la camera, ajuta enorm sa ii pot simti macar asa "mai aproape". Multumesc pentru familia mea "adoptiva", socrii, care ma fac sa ma simt iubita, apreciata si cea mai buna nora, mama si sotie. Multumesc pentru ca sunt sanatoasa. Multumesc pentru oportunitatea de a fi un om mai bun si de a ma dezvolta si creste ca om.

Anul asta am invatat sa vad lumea altfel, sa fiu recunoscatoare pentru ce am si sa nu ma mai plang din nimicuri. Unii nu sunt asa norocosi, unii se nasc in plin razboi, unii se nasc in locuri unde nu au nici macar apa de baut sau o coaja de paine de mancat, unii nu au un acoperis deasupra capului o viata intreaga.

Cu sfarsitul acestei decade, las in urma gandirea negativista si imi promit ca o sa fiu un om mai bun in noua decada, ca o sa dau o mana de ajutor cu sufletul deschis oricui cand este nevoie de mine si ca o sa fiu mai umila. Pentru ca sunt norocoasa sa fiu intr-o pozitie din care pot ajuta! La revedere 2019, ramai cu bine! Bine ai venit, 2020!