duminică, 24 februarie 2019

Chec cu lămâie

Am facut prima oara checul asta pentru soacra mea la o saptamana dupa ce am nascut, venise in Anglia sa ma ajute primele 2 saptamani cu bebe pentru ca eram doar eu cu sotul. I-a placut checul la nebunie si de atunci imi tot spunea ca trebuie sa il fac cat de des pot cand o sa ma mut in America. Un an mai tarziu, mutarea a avut loc, iar eu trebuie sa ma tin de promisiune, asa ca e a doua oara cand fac in 3 saptamani. Reteta este una foarte simpla, am crescut cu ea si nu da gres niciodata, checul iese aromat, pufos, moale, usor umed, deloc inecacios.

Ingrediente pentru 2 checuri mari:
-10 oua
-10 linguri de zahar
-coaja de la o lamaie
-esenta de vanilie
-o lingura praf de copt
-5 linguri ulei
-10-12 linguri de faina
-1 praf de sare

Se bat albusurile spuma cu praful de sare  pana devin tari si lucioase (daca intoarceti castronul invers ele trebuie sa fie atat de bine batute incat sa nu cada din castron). In albusuri punem zaharul si mixam pana zaharul este topit, compozitia trebuie sa fie la fel de tare si sa sclipeasca. Separat, punem coaja de lamaie peste galbenusuri, amestecam bine, apoi adaugam ulei ca la maioneza. Dupa ce terminam de adaugat tot uleiul, incorporam compozitia de galbenusuri in albusuri, adaugam si esenta de vanilie  si mixam la cea mai mica treapta in jur de 30 secunde, doar cat sa omogenizam totul. Dam deoparte mixerul si inlocuim cu o lingura de lemn. Adaugam cate 2-3 linguri de faina in sita si cernem deasupra, apoi incorporam faina cu lingura de lemn cu miscari de jos in sus, miscari circulare si usoare incat sa nu omoram aerul din compozitie. Asa adaugam si praful de copt si restul fainii in transe de 2-3 linguri si incorporam usor pana terminam. Putem coace in hartie de copt, mie insa  imi place sa ung tava cu ulei si sa tapetez cu faina. Asta ramane la alegerea voastra. Punem in cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru in jur de 30 minute. Zic in jur de 30 pentru ca depinde si de cuptor cat de repede coace. Daca aveti cuptor in grade farenheit, la 375 grade. Trebuie sa treaca testul scobitorii, insa nu deschideti niciodata cuptorul mai devreme de 25-30 minute. Pofta buna!

PS: Pozele sunt facute imediat cum am scos checurile din cuptor, tot atunci am taiat unul pentru poze pentru ca altfel nu mai aveam ce poza!







miercuri, 20 februarie 2019

Dupa 3 saptamani de America

Incep acest post precizand ca sunt undeva in nordul Statelor Unite ale Americii, diferenta fata de UK este de 5 ore, iar fata de Romania, de 7 ore. Pennsylvania, mai precis.

Cum mi s-au parut primele 3 saptamani aici? Acum pot cu usurinta spune ca as putea fara probleme numi locul asta acasa, mai acasa decat UK.

Clima este in proportie de 95% ca cea din Romania, aceleasi ierni cu zapada, aceleasi veri calduroase, aceleasi primaveri cu flori pretutindeni. Si cum punem clima deoparte, alt avantaj e geografia.

Oh da, ma simt ca in Romania privind vegetatia si formele geografice privind de o parte si de alta a drumurilor strabatute pana acum. Am si munte si campie si dealuri si... mare. Oceanul, la o ora de mine, deci abia astept zilele calduroase. Sperand sa nu fie si rechini, bineinteles.


Sa trecem la urmatorul lucru la care am fost atenta aici. Preturile! Prima saptamana am zis ca mor, aveam impresia ca este totul scump, mult mai scump comparand preturile de aici cu cele din UK, pentru ca nu aveam cum sa le compar cu cele din Romania, nu intrece nimeni Romania la raportul pret mare/ salariu mic.
Dupa o saptamana in care am intrat in N magazine si m-am acomodat, am realizat ca de fapt, preturile sunt chiar foarte ok, iar comparativ cu UK, cum spuneam mai devreme, sunt relativ mai mici. Combustibilul aici e in jur de 2,5$ pe galon, iar un galon are 3,78litri, deci clar mult mai ieftin.
Jucariile pentru copii mi s-au parut foarte ieftine.
Alimentele, lasand la o parte alimentele organice care da, sunt mai scumpe dupa parerea mea, cele normale sunt cam la fel la pret, doar ca aici un salariu mediu e undeva la 15$ pe ora, deci din nou avantaj.
La restaurante, inca ma acomodez, preturile sunt cam la fel sau usor mai mari, insa mancarea de aici e cu mult superioara la gust celei din UK.
Am intrebat si de gradinite/crese pentru copii pe cineva care lucreaza in domeniu si a zis ca in jur de 150$ pe saptamana la unele dintre cele mai bune, deci mi se pare ok si partea asta.
Produsele pentru casa si igiena personala, din nou, preturile cam la fel, dar din nou avantaj salariul de aici, care e mai mare.

Un alt lucru care pe mine m-a bucurat mult e ca au DollarStore, cum e Poundland in UK, unde gasesti doar produse la un dolar. Si da, e plin cu lucruri folositoare si unele chiar sunt de calitate, iar ca marime e de 3-4 ori cat un Poundland normal, deci avantaj, ai unde cauta si alege chestii folositoare.

Marele dezavantaj aici e faptul ca nu au cearceaf pentru pilote, ei se acopera cu pilota direct, iar pe mine ma omoara gandul asta. Am cautat in toate magazinele cearceaf sa bag pilota in el, dar nu am gasit nicaieri. O sa pun masina de cusut a soacrei in functiune sa imi fac singura (am luat deja masurile, ramane sa invat sa cos la masina).

Alt dezavantaj, internetul, cel putin mi se pare ca Europa are internet mai bun.
Inca un lucru enervant e faptul ca daca vrei sa faci share la internetul de la date mobile, trebuie sa platesti in plus la factura, deci tampenie.

Si un lucru cu care inca ma obisnuiesc si nu imi convine deloc e faptul ca aici taxele nu sunt incluse in produse, pui produsele in cos vazand pretul din raft, iar la casa dupa ce face suma totala, adauga X% taxele. La fel e si la restaurante si peste tot din cate am vazut. In schimb, taxele sunt doar 6% din cate am inteles, deci avantaj, fiind destul de mici.

Ce imi mai place aici sunt casele, mari, spatioase, fiecare cu domeniul ei, ca in filme. Noi suntem undeva langa oras, e liniste, sigur, frumos si... pustiu. Haha, nu chiar pustiu, doar ca e ca undeva la tara. Se pare ca aici lumea asta cauta, exemplu fiind faptul ca o casa in oras costa o treime din pretul unei case langa oras. Pret ca lumea nu se inghesuie sa cumpere case in oras deloc. Dar avand in vedere ca aici se face delivery la orice, avantaj din nou.

Un alt avantaj mare e Netflixul si programele tv. Deci astia castiga detasat. Au absolut orice film vrei, Netflixul lor e plin de filme, in UK dupa o luna ma plictisisem neavand ce sa mai vad. Si ca Netflix au si Amazon Prime, Hulu, Vudu, Tobi si inca vreo 10. Sa ai de unde alege.

Hai ca am ametit totul cu avantaje/dezavantaje... dupa cum spuneam la inceputul postului, o sa pot cu usurinta numi locul asta ACASA. Daca aveti intrebari, le astept si promit sa raspund la orice curiozitate ati avea, poate mi-au scapat detalii. Va pup!

sâmbătă, 16 februarie 2019

Ambasada Americii Bucuresti vs Ambasada Americii Londra

Eram in dubii daca sa postez sau nu despre cum a decurs interviul pentru viza, interviurile, caci am aplicat acum vreo 5 ani de zile prima data, fiind in Romania.
Cum a decurs interviul la Bucuresti? Ei bine, am adunat frumos toate actele si m-am prezentat la prima ora a diminetii la interviu. Afara ploua. Eram deja impreuna cu cel ce imi este acum sot, dar am aplicat pentru viza de turist/holiday, la momentul respectiv dorind sa merg acolo in vacanta. Inca de afara asteptand la rand pot incepe sa compar vizita la ambasada din Bucuresti cu cea la ambasada din Londra. Ne-au tinut in ploaie (bine ca aveam umbrele) cel putin 3 ore. Cei de la paza aveau un comportament superior, isi etalau soldurile pe care aveau pistoale, raspundeau cu sictir la orice intrebare, per ansamblu, am ramas cu un gust amar. Cand a venit randul meu, viitorul sot a fost pus sa astepte afara, spunandu-i-se ca nu este permis sa intre in Ambasada. Ok, am intrat singura, mi s-au verificat actele, raspunsuri seci si aruncate doar de dragul de a fi spuse. Inauntru iar asteptare. La ghiseu a fost relativ usor, in conditiile in care ii interesa mai mult de conditia viitorului sot in USA ca apoi sa spuna ca datorita varstei mele (ca sunt prea tanara, 24 de ani atunci) si datorita faptului ca relatia dintre noi este serioasa, nu ma incadrez la viza pentru turist pentru ca ei se asteapta ca eu sa imigrez si ca nu am de gand sa ma intorc in tara neprezentand suficiente dovezi. Bun. Am plecat, nu scarbita de raspunsul negativ, ci scarbita de modul in care a decurs totul.

Cum a decurs interviul la Londra? La insistentele rudelor sotului, am reaplicat ani mai tarziu, cand eram deja stabiliti in UK, pentru viza. De data asta viza de imigrant. A durat totul aproape 2 ani, pana la data interviului. Am ajuns acolo cu 10 minute inainte de interviu, acolo adica afara, unde ploua (bafta mea asta cu ploaia si interviurile). Nu a durat nici 2 minute pana sa fim poftiti inauntru, eu, sotul si bebe. Inauntru la receptie ne-au indrumat spre sala interviurilor, unde am ajuns in alte 2 minute. Sus, ma uitam pe panou sa vad numarul de ordine. Nimic. Am decis sa merg la toaleta, dar am ajuns in alta sala de asteptare, aceea unde trebuia sa fi mers de la inceput, doar ca nu am stiut. Numarul de ordine era sus pe panou. Am mers repede sa iau teancul de hartoage si am mers la ghiseu, cu sotul si bebe dupa mine. Am prezentat frumos ce mi s-a cerut, desi in ordine actele, eu paream un dezastru total cand cerea cate ceva si eu cautam prin hartii nestiind pe unde sunt. Dar domnul super amabil, astepta, zambea, spunea sa nu ma grabesc caci e totul ok. Dupa cateva minute mi-au spus ca trebuie sa astepte rezultatul de la examenul medical si ca trebuie sa mai aduc un formular completat si semnat, dar fiindca nu stau in Londra, pot sa il trimit prin e-mail. Pai asa da! Toata lumea amabila si cu zambetul pe buze, nu m-am mai simtit ca ultimul om de pe pamant sau ca un terorist, ci ca un om care a mers la un interviu. Dupa ce am trimis actele, intr-o saptamana a si venit raspunsul, am primit viza. Si in fix o alta saptamana, am plecat! 

luni, 4 februarie 2019

Zborul de pe un continent pe altul cu bebe Vincent

Vine si postarea de lauda a odraslei mele, căci da, m-a binecuvântat Dumnezeu cu un copil minunat. Tare groaza imi era de zborul către America din pricina lui Vincent, stiind ca acum având vârsta de un an e mult mai curios, se plictisește repede, fiind si zbor in timpul zilei e si mai rau, căci el e activ ziua. Dar, am uitat cel mai important lucru, anume, faptul că am un copil minunat si cuminte care ma uimește pe zi ce trece.
Am plecat la 4 dimineata de acasa, trezirea a fost la 3 (La somn ma băgasem la 1 si jumatate, soțul nu a dormit deloc). Buuuun. Vincent nu stie cand am plecat, caci dormea. Am ajuns la aeroport la 7 si jumatate, l-am schimbat pe Vincent si l-am echipat in sistemul de purtare manduca, achizitionat cu doua zile inainte de plecare si tare regret faptul că nu l-am cumpărat mai devreme. Am pornit catre birourile pentru check in, pentru ca fiind vorba de viza, nu mergea sa facem check-in online. Acolo surpriza, era o problema in sistem si nu puteau adauga infanți pe bilete, deși pe rezervare apărea si Vincent. Bagajele aveau toate 22-23kg, deci eram la limita perfectă in ceea ce priveste greutatea. Domnul de la birou super drăguț a zis ca nu are rost sa ii cumpărăm bilet separat lui VINCENT pentru că din 198 locuri cate avea avionul, doar 61 erau ocupate, astfel ca ne-a schimbat locurile pe gratis, lasandu-ne sa alegem unde vrem, dar mai ales, ne-a oferit 3 locuri, fara sa platim pentru al treilea. Intre timp, Vincent se bucura stand la pieptul meu fara sa ma simt obosita. A durat toata treaba asta cel putin o ora. Cu bagajele de mana (vreo 5 genti, geci, plus Vincent), am plecat catre securitate, am trecut de securitate foarte repede, apoi am meeeeers vreo 15 minute pana la poarta noastra de imbarcare, B31. Deja era ora 9 si 20. Au inceput imbarcarea la ora 9 si jumatate. In 5 minute eram in avion. Ei, si atunci au inceput grijile, caci Vincent tare neastamparat si curios parea ca este. Il tineam in brate, el se urca pe mine sa vada peste scaune, radea, urmarea cu atentie toata agitatia din jurul lui. Apoi am inceput sa decolam, l-am pus pe Vincent la san si asta a fost. Cele 8 ore de zbor au inceput. Nu a durat mult pana ca Vincent sa adoarma, a mancat, a facut caca (de 2 ori, detaliu important pentru noi, caci altadata nu ar fi facut, or fi fost emotiile), apoi a adormit. Si din tot zborul de 8 ore, a dormit in jur de 5 ore lejer. Celelalte 3, se uita curios in jur, absorbea cu zambete atentia echipajului care venea sa il verifice si sa se mire de cat de cuminte si adorabil este, apoi stateam la taclale despre copii, iar Vincent mai manca o grisina, mai privea la un desen animat, mai țițilea putin. Super experienta.
Cat despre compania aeriana, United Airlines, zau ca mi-au intrat la suflet. Asa bine ne-am simtit zburand cu ei. Ne-au oferit paturici, perne, casti (totul gratis). Am avut 2 mese incluse in bilet cu alegere de meniu, desert si bauturi la alegere tot zborul. Scaunele aveau spatiu intre ele astfel ca te puteai intinde si erau toate echipate cu televizoare unde aveai acces la o selectie de sute de filme, show-uri, desene pentru copii, etc. Echipajul extraordinar, o mana de oameni amabili si prietenosi si nu pentru ca isi faceau treaba, ci pentru ca asa erau ei, oameni calzi. La final au intrebat daca pot face poza cu Vincent caci e prima oara cand vad asa un copil, desi au si ei copii. O doamna minunata m-a ajutat si sa il pun pe Vincent in sistem. Am ramas in suflet cu o experienta a zborului placuta. In aeroport am aterizat la 1 si jumatate, ora locala a Americii de Nord. La securitate a trebuit sa asteptam sa verifice viza si sa imi dea instructiunile despre cum pot intra in posesia cartii verzi. Din nou amabilitate si WELCOME TO UNITED STATES OF AMERICA peste tot. Ba chiar stand la rand a venit un domn sa intrebe de noi, voia sa se asigure ca suntem ok si daca avem nevoie de ceva, coborasem ultimii din avion si nu stiau daca am ajuns cum trebuie la securitate. Cu doamna ofiter vamal ne apucasem de povești despre copii, avea si ea bebe de o seama cu Vincent. Apoi am mers sa ne luam bagajele care bineinteles, erau singurele neridicate. Am iesit din aeroport la 2:40. Ne-a asteptat soacra'mea, o femeie de nota 10, planuiesc sa fac si o postare despre ea. Am ajuns acasa la ora 5 si jumatate dupa masa. Vincent un cuminte pana acasa. Vremea oribila, furtuni de zapada, -25 grade noaptea, chiar si ziua e foarte frig. Dar asta e alta poveste. Am un copil erou, un copil minunat care a stat 16 ore pe drum fara sa verse o lacrima. Sunt o fericita si o norocoasa!