Experiența primilor dințișori și ce ne-a ajutat pe noi

Experienta primilor dintisori si ce ne-a ajutat.

Daca si voi ati fost sau sunteti la fel de speriati cum am fost eu la auzul “incep sa iasa dintii”, articolul acesta o sa va ajute. Panica nu ajuta!

Vincent a inceput sa roada EXCESIV tot ce prinde in jurul varstei de 5 luni, iar eu ca o mamica iubitoare am inceput sa ii cumpar tot felul de jucarii si accesorii de ros ca sa il ajute. Si da, au ajutat un timp, insa cand lucrurile s-au agravat am trecut la partea medicamentoasa. Am optat pentru praful natural pentru dinti de la ashton & parston, praf facut din tinctura de matricaria (matricaria este denumirea pentru musetel in germana). Praful se da direct in gurita, bebe Vincent sta cu gura cascata sa curga si ultimul praf. In cazul in care durerile sunt mai puternice, se poate da un pliculet la fiecare 4-5 ore, se dau maxim 6 pliculete in 24 de ore.

Nu a fost o experienta atat de teribila pe cat credeam ca va fi. Am cumparat si gel de dinti recomandat de cineva, Anbusol se numeste, l-am folosit de vreo 2 ori, insa nu am fost incantata, asa ca am renuntat complet la el. Am incercat si fiole de la Camilia dupa ce ne-am mutat in America, tot pe baza de musetel, insa nu au ajutat cu nimic, asa ca si acum dupa 8 dintisori, ne folosim tot de prafurile cu musetel de la ashton and parsons, pe care le comandam tocmai din UK.
Zile cu mârâială si in care se plictisea foarte repede si voia extra atentie, cam asa s-a manifestat experienta primului dintisor. Si cam asa pana la dintisorul cu numarul 8. In cazuri extreme, moasa si health visitoarea m-au sfatuit sa intervin cu Calpol sau Ibuprofen. Am recurs la ele de cateva ori, chiar inainte sa sparga gingia, atunci cand prafurile nu au facut fata. Din fericire, febra nu a facut niciodata incat sa intervin cu antitermic, nici de la dinti, nici din alte cauze.
Si ce ma bucura mult e ca nu si-a dat programul de somn peste cap, nici cel de zi, nici cel de noapte. Voi ce experiente ati avut? Astept pareri!

El, tot ce sunt eu, e el!

Am tot evitat sa scriu postari despre sotul meu. Nu am un motiv anume, insa nu ii place sa fie in centrul atentiei sau sa vorbesc despre el, iar eu i-am respectat decizia. Azi insa, vreau sa scriu despre el. Vreau sa stie, mai mult decat stie deja, ca ii multumesc. Ii multumesc pentru ca ma iubeste, pentru ca imi suporta toanele si pentru ca ma face sa ma simt speciala in fiecare zi. Nu am stiut cum sa imi exprim sentimentele, afectiunea si recunostinta fata de o persoana inainte sa il cunosc pe el. El m-a iubit de la inceput si m-a invatat sa ma iubesc si eu. El a avut incredere in mine si nu a incetat nici o zi fara sa imi spuna ca pot mai mult. El m-a apreciat mereu si imi aminteste mereu cat de mandru este ca sunt sotia lui si mama copilului lui. El e cel care m-a invatat sa spun un altfel de 'multumesc', un altfel de 'imi pare rau'. Nu exista zi fara sa ma imbratiseze si sa imi spuna ca ma iubeste. Este omul care investeste zilnic in mine si care mereu stie ce sa imi spuna, omul care da totul la o parte pentru mine, omul care ma surprinde mereu. Este el, omul meu, sotul meu, partenerul meu, sufletul meu pereche.